Course de mâncat litere cu Teleșpan

„Pe scurt, ce se întâmplă. Adică ce-am zis în video, mai succint. Avem 4 zile, din care 2 întregi, de-a lungul cărora se va mânca bine și se va scrie. De Joi, 28 Septembrie, până Duminică, 1 Octombrie. Cursul are la bază un schelet, o structură de 7 întrebări pe care le vom folosi ca să scriem o poveste care nu va avea mai mult de 5-6 pagini. Mărimea poveștii este strict legată de timp, adică la această dimensiune ne permitem să și citim, să și dezbatem, să și îmbunătățim povestea. Prima întrebare este: Cine sunt eu și ce mesaj am? Restul le aflați acolo. Pare ușor, dar, de obicei, durează o viață să răspundem, chiar mai mult. Vor exista 5 sesiuni de scris a câte două ore, în timpul cărora se va răspunde la cele 7 întrebări, deci vom comasa unele întrebări. Info bonus: De o formă metaforică și nu numai, întrebările vor avea același gust ca și mâncarea. Vor exista și întrebări secundare pe lângă cele 7 principale, menite să ne ajute să ne punem la lucru imaginația sau memoria. Pentru că nu e foarte mult timp, am mai zis, se va scrie în timp ce se mănâncă, mai ales că ne putem invita și simțurile să scrie alături de noi, sunt convins că mâncarea miroase mult mai frumos decât unele dintre experiențele pe care le vom povesti în scris. În timp ce participanții scriu, noi vom pregăti mâncarea în proximitatea lor, poate nu ne vedem direct, dar, cu siguranță ne vom auzi. Evident, în timpul sesiunilor de scris, dacă participanții vor simți blocaje, ei pot alege să se oprească din scris, să alerge pe coclauri, să ne ajute în bucătărie sau să pună întrebări la care se va răspunde sau nu. Nu garantăm că avem toate răspunsurile. Alcool se va consuma doar după ora 15:00, hai 13:00, întrucât scopul cursului e scrisul. Atât. Nu uitați, acest curs nu se adresează doar persoanelor care își doresc să devină scriitori. Recomandat oamenilor care au o cârdășie sau o prietenie plăcută. Noi preferăm să ținem meniul pentru noi ca să vă surprindem. Dacă fix acest detaliu este singurul care vă împiedică să participați la curs, contactați-ne și vă vom comunica meniul. Și, dacă nu am fost destul de explicit în video, mesele vor avea ca element comun ideea de Prânz de Duminică. Familie cât de cât funcțională, care încă suportă să stea la aceeași masă sau e obligată de sărăcie. Stați liniștiți, meniul nostru nu va fi pe sărăcie.” Adrian Teleșpan

Agenda

Joi, 28 Septembrie

15:00-17:00 Aperitiv / Sosire – Ne întâlnim, ne salutăm, ne acomodăm, începem exercițiul de scriere. Se pornește de la un aperitiv micuț, ușor surprinzător, pe care l-am stabilit deja, dar pe care nu vi-l spunem. Ce va stârni sau nu va stârni acesta în participanți va depinde doar de soartă. Nu vă speriați, e vorba despre un fel de mâncare foarte comun, îndrăgit și filosofic. Cel mai filosofic.

17:00-20:00 – Program de voie – Eventual ne mai cunoaștem. Colegele mele și eu, personal, vom găti măcar o oră în acest interval, dar, cel puțin eu sunt deschis spre a răspunde la varii curiozități sau întrebări în timp ce fac asta. Adică vă veți putea perinda în jurul nostru în timp ce noi gătim. În acest interval se încurajează șprițul de orice natură. Moderația depinde doar de soartă. 

20:00 Cină deschidere / Primul prânz de duminică – Vă dorim o duminică frumoasă. Primul prânz de duminică. Să stabilim o treabă de la început, vă rog frumos. În general, prânzul de duminică pe care îl vom lua în repetate rânduri va fi foarte consistent la prânz, și doar consistent seara. Profităm de ocazie și spunem pe rând care sunt năzuințele noastre în ceea ce privește participarea la acest splendid eveniment numit viață. De asemenea și ce v-a determinat să veniți la acest curs. Vorbind pe rând nu se va crea acea atmosferă, plină de viață și bucurie specifică teraselor din țărilor calde, ci se va crea o atmosferă solemnă, în timp ce noi vom înghiți și sorbi foarte încet mâncarea ca să nu ne auzim peste vorbitor. Chiar acum, în timp ce scriu aceste rânduri, îmi dau seama că ar fi o idee foarte bună să punem mesele mai depărtate, astfel încât vorbitorul să urle. Vedem. În timpul acestei cine vom prezenta întrebarea care va deschide povestea fiecăruia dintre participanți. Mergem pe simplu, clasic, elegant, cât de cât: Cine sunt eu și care e mesajul meu? În timpul fiecărei mese, fie că e mic dejun, prânz sau cină, va exista câte o întrebare principală care va ajuta la construcția poveștii fiecăruia. Evident, din aceasta se pot desprinde alte câteva întrebări, nu multe, că nu e timp. De dragul spontaneității, restul întrebărilor nu vor fi în această agendă, dar, la această primă întrebare, doar soarta decide cât vă veți gândi. Soarta, evident, fiind ceva abstract.

23:00-00:00 – Retragere spre spațiul de odihnă

00:00-07:30 – Somn

Photo by fauxels on Pexels.com

Vineri, 29 Septembrie

07:30-08:30 – Ne revenim

08:30-10:30 – Micul dejun: Din acest moment se va scrie în timp ce se mănâncă. Doar așa avem timp să și citim, să și dezbatem, să ne și relaxăm, combinând înghițitul mâncării cu revărsarea cuvintelor, Doamne ajută. Evident, arareori, puteți adresa câte o întrebare. Continuăm exercițiul de scriere cu întrebarea doi, participanții vor primi și un context în care să aibă loc acțiunea din povestea lor. În ceea ce privește mâncarea, la un moment dat, în timpul mesei, în timp ce participanții scriu, repet, aceștia vor primi un ingredient care să distrugă perfecțiunea unui mic dejun care se dă macho man cu papilele gustative. Ce vor face cu ingredientul e treaba dumnealor.

10:30-13:00 – Se citește și se dezbate ceea ce s-a scris deja.

13:00-15:00 – Al doilea Prânz de Duminică. Primul prânz de duminică la prânz. Felul unu și felul doi ajung în stomac la noi, wow rima, ca să ne ajute să răspundem împreună la întrebarea numărul trei. Întrebarea numărul trei s-a lăsat destul de greu formulată, dar asta și pentru că are o strictă legătură cu ideea de așteptare, cu ideea de câtă răbdare ai când n-ai răbdare, capitol la care eu mă pricep foarte bine, da-mi-aș ochii peste cap. Repet, cele două feluri de mâncare ne vor ajuta să compartimentăm, cumva, răbdarea care este, în fond și la urma urmei, proprietatea pe care ne ducem existența, fie că e vorba de o debara fără ferestre sau de un univers cu o curte de 23 de hectare.

15:00-17:00 – Program de voie

17:00-19:30 – Se citește, se dezbate

20:00 – Al treilea prânz de duminică. Apare întrebarea numărul patru care, vă spun de pe acum, are legătură meniul de prânz și cu capacitatea omului de a se îngâlvi. A se îngâlvi, la Drăgășani cel puțin, înseamnă a mânca peste măsură, a se îmbuiba, să bagi în tine și când ești sătul, să îndeși cu coada măturii pe gât niște sarmale, ca să-ți mai încapă și un șir de coaste de porc, să mănânci cât o gravidă care are tenie. Poate exagerez. La întrebare se va răspunde în timpul micului dejun de sâmbătă dimineața, când se va primi și întrebarea numărul cinci.

23:00-00:00 – Retragere spre spațiul de odihnă

Photo by Renu00e9 Roa on Pexels.com

Sâmbătă, 30 Septembrie

07:30-08:30 – Ne revenim

08:30-10:30 – Micul Dejun. Ca să folosesc o psihologie manipulativă, acum vă vorbesc dumneavoastră, acestor valori inestimabile denumite strategic participanți la curs. Ceea ce vreau să vă transmit și deocamdată nimic nu mă poate opri să fac asta, e că dumneavostră, cei care veți participa la acest curs, sunteți la fel de valoroși ca cei care nu vor participa la acest curs. Acestea fiind spuse ajungem la întrebarea numărul cinci care are foarte mari șanse să vă dezamăgească, dar acesta este un risc pe care ni-l asumăm.

10:30-13:00 – Se citește și se dezbate ceea ce s-a scris deja

13:00-15:00 – Prânzul de Duminică de Sâmbătă. Scopul acestui prânz atât în stomac, cât și în literatură este să ne ajute să ne adresăm, nouă înșine, întrebări geografice. Întrebările geografice sunt foarte restrictive, ele ținând doar de punctul de plecare, punctul de destinație și drumul dintre ele. Nu știu pe la ce semafoare sunteți dumneavoastră, dar mie mi se întâmplă des să mi se intersecteze calea, o singură cale. Am eu acest talent de a despica firul în patru. Când e drumul drept eu mi-l fac intersecție și dupe aceea mă întreb, așa, fragil: Vai, dar eu încotro s-o apuc? Nu aceasta este întrebarea numărul șase. Chill.

15:00-17:00 – Chill în continuare, program de voie

17:00-19:30 – Se citește, se dezbate

20:00 – Prânzul de Duminică de Sâmbătă seara. Acum, fiind ultima seară, cred că întrebarea numărul șapte va veni către dumneavoastră ceva mai devreme. Poate la începutul programului de odihnă, nu știu încă, nu mă mai presați, că ochii peste cap mi-i dați. Vedem. Poate nici nu e nevoie să scriem pe loc răspunsul, mai ales că întrebarea e un pic SF. Chiar. Abrevierea căror cuvinte poate fi SF, astfel încât cele două cuvinte alăturate să fie ceva amuzant? Sugi Freonul, de exemplu, mi se pare o sugestie destul de agresivă, că cred că mori. În fine. Meniul va fi eclectic, poate și răspunsurile dumneavoastră. Sau poate nu.

22:00 – Restul Serii 

Photo by Vincent M.A. Janssen on Pexels.com

DUMINICĂ, 1 Octombrie

XX:XX – 11:00 Ceai, Cafea

11:00 Brunch, Boss. Împărtășim concluzii.

Pe curând.

PREȚ per participant, cu cazare 2 persoane în cameră, în apartament de 2 camere: 460 euro

PREȚ per participant, cazare individuală: 560 euro

Notă: Prețul include și mâncarea. Pe perioada cursului, vila va fi rezervată doar pentru participanții la curs.

Vreau să mă înscriu!

Du-te înapoi

Mesajul tău a fost trimis

Avertisment
Avertisment
Avertisment
Avertisment
Avertisment
Avertizare!

la Villa Janka

Calugareni Nr. 34, Calugareni 547211 Romania

28 Septembrie – 1 Octombrie

Lasă un comentariu