Cartofii sunt la îndemână în fiecare anotimp, și oricât de tare mi-ar plăcea, mărturisesc că m-am plictisit de rețetele consacrate. Am găsit în bucătăria indiană o rețetă simplă și gustoasă, care îmbină toate criteriile pe care le urmăresc la o mâncare: ușor de făcut, delicios și cu multe condimente.
Folosesc condimente pentru că ne plac și le considerăm foarte sănătoase, dar dacă nu sunteți obișnuiți cu ele, nu le aveți în casă sau nu vă plac, puteți pune doar ceapă și paprika (boia de ardei).
Cartofii cu ceapă și condimente merg la prânz, reîncăliziți, sau la cină, însoțiți de o salată crudă sau ca garnitură pentru alte mâncăruri.
Timp Pregătire: 5 MIN # Timp Total: 20 MIN #Porții: 4 #Dificultate: SUPER SIMPLU
#În orice anotimp #Vegan #Vegetarian #Prânz #Cină #Indian
Ingrediente
- cartofi, 6-7 medii
- ceapă, 2-3 medii
- ulei vegetal, 2-3 linguri
- muștar semințe, 1 linguriță
- turmeric pudra, 1 linguriță
- chimion pudra, 1-2 lingurițe, după gust
- paprika, 1-2 lingurițe
- sare, piper, după gust
Pregătire

Fierbem cartofii întregi, cam 10 minute, apoi îi curățăm și îi tăiem cuburi. E de preferat să fie cât mai egale, pentru a se pătrunde în același timp.

Într-o tigaie cu ulei încins punem turmericul, chimionul, paprika și boabele de muștar. Când boabele de muștar încep să sară (în cîteva secunde), adăugăm ceapa tăiată rondele. În multe zone din India condimentele se prăjesc la început pentru a elibera uleiurile conținute și pentru un plus de gust.

Când ceapa s-a îngălbenit un pic, punem cartofii tăiați cuburi și amestecăm până se combină cu toate mirodeniile și ceapa se înmoaie.

Merg cu pătrunjel, mărar, ceapă verde peste, ce vă place și ce aveți prin casă. Tura asta n-am avut nicio verdeață…Poftă bună! 🙂
