Da, ați citit bine! Fasolea boabe merge foarte bine cu sos de soia, ghimbir și usturoi! Doar fasolea și soia sunt înrudite;) E foarte simplu de făcut, în plus e o sursă bună de proteine și fibre. Dacă puneți fasole din conservă, atunci durează și mai puțin, undeva la 15 minute cu tot cu tăiatul ghimbirului și curățatul usturoiului:)
Cum în perioada #stauacasa fasolea este unul din cele mai recomandate produse de avut în casă, am luat suficientă și mărturisesc că simțeam nevoia de un răsfăț: câtă iahine, chili con carne, fasole bătută sau ciorbă cu afumătură să mănânci?!! Oricât de bune ar fi:))
Vă poftesc așadar la o porție de Mâncare de fasole cu sos de soia, într-o variantă austeră dar foarte gustoasă!
PS: Pentru cei cu copii, le puteți sugera o nouă joacă, adaptată în funcție de vârstă: azi să aflăm mai multe despre chinezi: ce mănâncă, ascultăm o melodie de-a lor, poate un film, ne uităm unde sunt pe hartă etc.
Timp Pregătire: 10 MIN # Timp Total: 1 ORĂ 30 MIN #Porții: 4 #Dificultate: SIMPLU
#Tot anul #Vegan #Vegetarian #Chinezesc # Fel principal
Ingrediente
- fasole albă boabe, 2 căni, aprox 300 g
- ulei vegetal, 2-3 linguri
- usturoi, 4-5 căței, după gust
- ghimbir, 1/2 deget sau 1 linguriță pudră
- sos de soia, 2 linguri
Pregătire
Începem cu partea cea mai „complicată”, fierbem fasolea. După ce am lăsat-o o noapte la înmuiat în apă rece cu zeamă de lămâie, o scurgem, adăugăm apă curată și o punem la fiert. Eu schimb primele 3 ape, scurg fasolea și completez cu apă fierbinte. În vremuri normale, după ce schimb cea de-a treia apă adaug în fasole un morcov, 1 păstârnac și o ceapă. Acum am fiert-o simplu, fără legume și constat că e la fel de gustoasă:) Cum am mai zis, Mâncarea de fasole cu sos de soia merge foarte bine și cu fasole din conservă.

Tăiem ghimbirul și usturoiul și le trântim în uleiul încins. Amestecăm, le lăsăm 1-2 minute.

După 2-3 minute adăugăm fasolea scursă și sosul de soia. Completăm cu 1-2 linguri din zeama în care a fiert fasolea.

Amestecăm bine și mai lăsăm 7-8 minute la foc mic, cât să se amestece aromele.

Pentru un plus de vitamine putem adăuga peste ce verdețuri avem prin casă: pătrunjel, mărar, ceapă verde, kale etc. Poftă bună! 🙂
