Sfecla cu iaurt și nuci poate fi privită atât ca un aperitiv rece, cremos, foarte aspectuos, cât și ca o supă cremă rece. Am găsit rețeta într-una din cărțile mele preferate de bucate, Mazel Tov, am pregătit-o mai mult de curiozitate, căutam noi variante de a găti sfecla și de-atunci a devenit o supă pe care o pregătesc în sezonul rece cel puțin o dată la două săptămâni pentru că este absolut delicioasă.
Pe lângă gust și eleganță, sfecla cu iaurt și nuci mai are o calitate: este foarte sănătoasă și hrănitoare: sfecla conține minerale, carbohidrați și ceva fibre iar nucile aduc multe B-uri și proteine.
E o nouă ocazie să folosim condimente aromate și pline de antioxidanți. Rețeta originală presupune ras el hanout, care este un amestec de cardamom, chimion, cuișoare, scorțișoară, nucșoară, ienibahar, ghimbir uscat, ardei iute, semințe de coriandru, paprika și turmeric. Dacă nu aveți ras el hanout, puteți adăuga câte un pic din condimentele enumerate pe care le folosiți și care vă plac. Eu pun pentru 4 porții o linguriță de amestec de chimion, cardamom și nucșoară, dar posibilitățile sunt multiple…
Update: Aless, prietena mea, îmi scrie azi: Mi-a fost lene să mai încălzesc semințe și am pus grogonzola în supa de sfeclă. Revelație!!!
Timp Pregătire: 10 MIN # Timp Total: 1 ORĂ #Porții: 4 #Dificultate: SIMPLU
#Vara #Toamna #Iarna #Vegetarian #Israelian #Gustare #Prânz #Cină
Ingrediente
- 2 sfecle mari sau 4 mici, aprox 1kg
- ras el hanout, 1 linguriță
- semințe dovleac sau diverse, 2 linguri
- fulgi de migdale sau alte nuci, 1 mână
- iaurt gras, 500 g
- sare, piper, după gust
- ulei de măsline, 1 lingură
- coriandru sau pătrunjel proaspăt, 1 mână
Pregătire

Fierbeți sfecla în coajă, scurgeți-o, și după ce s-a răcit îndepărtați coaja și tăiați-o cuburi. Într-un castron adăugați sfecla tăiată cuburi, iaurtul, sare, ras el hanout (sau condimentele pe care ați decis să le folosiți), coriandrul și uleiul de măsline. Blenduiți bine, până devine o pastă cremoasă.

Dați nucile într-o tigaie încinsă 1-2 minute, cu grijă să nu se ardă. Fulgii de migdale și semințele mai mici se pun la sfârșit pentru că au un timp mai mic de coacere.

Puneți crema de sfeclă într-o farfurie și presărați amestecul cald de nuci și semințe peste. Poftă bună! 🙂
