Susanul este una din primele plante cultivate pentru semințele sale. Egiptenii și babilonienii au început să pună susan în pâine, tradiție continuată până în zilele noastre. S-au găsit dovezi care atestă ca uleiul de susan era extras pe teritoriul de azi al Turciei încă din 900 îHr. Foarte bogat în acizi grași polisaturați, uleiul de susan este excelent în mâncăruri și are avantajul că nu râncezește. Ca majoritatea condimentelor, susanul este de mai multe feluri: susan negru chinezesc, susan auriu, cu o aromă mai bogată, susan japonez.

Fitonutrienți, capacitatea antioxidantă ORAC (TE/ 100g):  nu este încă disponibilă

Merge bine cu: vinete, pește, legume verzi, miere, lămâie, noodles, orez, zahăr, dovlecei, salate.

Se combină cu: cardamom, ardei iute, scorțișoară, cuișoare, coriandru, ghimbir, nucșoară, oregano, piper, sumac, cimbru.

Știați că:

• Se presară pe pâine, înainte să fie băgată la copt, și este esențial în za’atar și în pudra japoneză Șapte Arome.
• Este ingredientul principal din halvaua care provine din Orientul Mijlociu.
• În India este folosit în desertul Til Ladoo, mingii de susan cu cardamom.
• Uleiul de susan Asiatic se folosește doar în salate, pentru că arde la temperaturi joase.
• Pasta de susan chinezească are o textură mai densă și este folosită în dressinguri pentru noodles, orez și legume.
• Chinezii iubesc textura crocantă pe care o au creveții și puiul dați prin susan.
• În Japonia susanul alb sau auriu e amestecat cu sos de soia și zahăr și folosit ca dressing pentru pui rece, noodles și salate de legume.
• Susanul negru e folosit în bucătăria chinezească și japoneză ca decor pentru orez și legume și se presară peste pește și fructe de mare înainte ca acestea să fie gătite.
• Blenduit cu sare grujnoasă se transformă în goma shio, condiment japonez ce se pune peste legume, salate și orez.  

Esențial în: za’atar, goma shio, Sapte Arome.

Surse: Herbs and Spices – Jill Norman, DK, Larousse Gastronomique – Librarie Larousse, Clarskson Potter, The Oxford Companion to Food – Alan Davidson, Oxford University Press