Ienibaharul a fost descoperit în secolul XVI în Jamaica, de către exploratorii spanioli, care au crezut că e piper. În engleză poartă și denumirea de allspice, pentru că aroma ienibaharului seamănă cu un amestec de alte mirodenii, în special de cuișoare cu piper negru, deși unii spun că pot detecta și note de nucșoară și scorțișoară.

Fitonutrienți, capacitatea antioxidantă ORAC (TE/ 100g):  nu este încă disponibilă

Merge bine cu: vinete, majoritatea fructelor, dovleac galben, dovlecei, cartofi și alte rădăcinoase.

Se combină cu: ardei iute, cuișoare, coriandru, usturoi, ghimbir, muștar boabe, piper, rozmarin, cimbru.

Știați că:

• Ienibaharul era inițial folosit pentru conservarea cărnii și a peștelui.
• Se pune în pâine, supe, tocane și curry-uri.
• În Orientul Mijlociu se însoțește carnea la cuptor, este folosit în pilafuri și intră în compoziția unor curry-uri indiene.
• În Europa este fie folosit boabe, în muraturi sau băuturi fierte, fie în deserturi, prăjituri și plăcinte de fructe.
• Ienibaharul îmbogățește aroma ananasului, prunelor, curmalelor și merelor.
• Intră în compoziția a multor tipuri de ketchup, sosuri, cârnați și plăcinte de carne.
• In Scandinavia se pune în hering murat și în varza murată.

Esențial în: amestecurile cu care se masează carnea înainte de a fi pusă la cuptor. 

Surse: Herbs and Spices – Jill Norman, DK, Larousse Gastronomique – Librarie Larousse, Clarskson Potter, The Oxford Companion to Food – Alan Davidson, Oxford University Press