Oțetul se folosește de mii de ani, iar originile lui nu sunt clare încă. O referire la oțet apare încă din secolul V îHr, când Hipocrate mentiona proprietățile lui medicinale. Totuși atât în trecut cât și în zilele noastre oțetul era folosit pentru a aroma și conserva mâncăruri. Oțetul a apărut cumva de la sine, înainte de inventarea dopurilor, când vinul sau băuturile alcoolice lăsate neacoperite se acreau. Bacterii aerobe pătrundeau în băuturi și transformau alcoolul în Acid Acetic.

Merge bine cu: salată verde, mărar, pătrunjel, ceapă, usturoi, spanac, sparanghel, tarhon, varză, castraveți, ardei, vinete, brocoli, ciuperci, dovlecei, ridichi, miere, marinade pentru carne.

Știați că:

• Vinul acru nu e chiar același lucru cu un oțet de calitate, obținut printr-un proces controlat. La fabricarea oțetului se folosesc culturi speciale de bacterii.
• Oțetul din malț se obține din malț de bere, și se folosește la murarea legumelor apoase.
• Oțetul din mere (din cidru de mere) este căutat atât pentru proprietățile sale medicinale, cât și pentru gustul păcut și aromat.
• Oțetul de orez, un pic dulceag este folosit în special în bucătăriile tărilor asiatice.
• Oțetul balsamic cel mai gustos provine din Modena, Italina.
• Cel mai bun oțet de vin este considerat cel roșu.
• Oțetul alb distilat este dezinfectant și se folosește la curățenie. Este ideal pentru curățarea blaturilor de bucătărie.
• Oțetul poate fi aromat cu multe ierburi și condimente, cele mai frecvente adaosuri sunt de busuioc, tarhon și pudră de ardei iute.

Surse: Herbs and Spices – Jill Norman, DK, Larousse Gastronomique – Librarie Larousse, Clarskson Potter, The Oxford Companion to Food – Alan Davidson, Oxford University Press